Despre mine, ca jurist

Despre mine, ca jurist

Pregătirea mea

Am absolvit Facultatea de Drept a Universității București, lucrând între 1997 și 2022 în cadrul Ministerului Justiției, în special în domeniul elaborării actelor normative, dar și în cel al probațiunii, respectiv al afacerilor europene și drepturilor omului.
În perioada 2003-2005 am fost diplomat în cadrul Misiunii României la Uniunea Europeană, Ministerul Afacerilor Externe Bruxelles, Belgia.
Astfel, cu peste 25 de ani de carieră în domeniul dreptului, am acumulat o experiență vastă care se dovedește acum extrem de valoroasă în practica de psiholog. Rolul de jurist mi-a permis să înțeleg profund natura umană, motivațiile și comportamentele diverse ale oamenilor, nevoile societății și instrumentele necesare pentru menținerea păcii și echilibrului în comunitate.
În psihologie, ca și în drept, este esențial să asculți cu atenție și să înțelegi contextul complet al unei situații. Am învățat să ascult și să înțeleg, iar ascultarea activă și înțelegerea perspectivei fiecăruia mă ajută acum să ofer soluții personalizate și să construiesc relații de încredere cu fiecare în parte.
Ca jurist, mi-am dezvoltat în timp abilități de a rezolva conflicte și am avantajul dobândit în ani, de a căuta adevărul și de a-l spune cu mult curaj, crezând în el. Pot folosi aceste abilități în a identifica acum soluții pentru problemele emoționale și comportamentale, în a înțelege adevărurile interioare și în a insufla curaj spre auto-cunoaștere și dezvoltare personală.

Despre mine, ca jurist

Etica profesională

Am lucrat mult timp în contexte dificile, sub presiune, și am învățat să comunic și să argumentez fiecare pas făcut. Și am învățat să mă ridic, de fiecare dată, mult mai puternică. Acestea îmi sunt utile acum, pentru ca te pot ajuta, indiferent de cât de greu și imposibil pare, să te ridici.

Etica profesională este fundamentală atât în drept, cât și în psihologie, iar eu, un psiholog cu puternice rădăcini in drept, aduc cu mine în cabinet valorile esențiale legate de integritate și confidențialitate, oferind un mediu sigur și de încredere.

Despre mine, ca jurist

Situații dificile

Abilitățile de comunicare şi relaționare au fost dezvoltate în timp, cu ocazia participării la numeroase grupuri de lucru naționale, europene şi internaționale pe problematici specifice, precum: cele privind negocierile de noi convenții în cadrul Organizației Națiunilor Unite sau de acte normative ale Uniunii Europene, protecția persoanelor vulnerabile, în special a martorilor, protecția jurnaliștilor, combaterea crimei organizate şi a criminalității informatice, prevenirea şi combaterea terorismului, prevenirea şi combaterea spălării banilor, a corupției, a traficului de droguri, de persoane, cooperarea cu organele judiciare,etc. Implicarea în activitatea civică de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale mi-au dezvoltat abilitățile muncii în echipă în situații dificile sau de criză. Acestea mi-au lărgit orizontul în plan personal, dar și uman.
Am o serie de lucrări publicate în limba română în domeniul dreptului penal, procesual-penal, execuțional penal, precum și documente publicate în limba engleză privind gestionarea deținuților cu risc ridicat, combaterea corupției, prezentarea sistemului judiciar român.

reuniune Gv 2023